Premierul kosovar Ramush Haradinaj a declarat, sâmbătă, că dorește ca fie Statele Unite, fie Germania să fie noul mediator în tratativele privind normalizarea relațiilor cu Serbia, relatează DPA.
Într-un interviu acordat postului RTK, Haradinaj a afirmat că este puțin probabil ca în urma medierii din ultimii 10 ani să se înregistreze vreun progres.
Mediatorii, inclusiv șeful diplomației europene Federica Mogherini, experta în Balcanii de Vest Angelina Eichhorst, președintele sârb Aleksandar Vucic și omologul său kosovar Hashim Thaci, nu au reușit să înregistreze un avans semnificativ în tratativele privind normalizarea relațiilor dintre cele două părți.
"Singura posibilitate de a conduce dialogul într-o direcție diferită este implicarea unei noi puteri", a declarat Haradinaj, pentru RTK. "Dacă SUA insistă ca mediator să fie un membru al Uniunii Europene, atunci lăsați Germania să participe", a mai spus el.
Independența provinciei sârbe Kosovo, proclamată unilateral de parlamentul de la Pristina în februarie 2008, a fost recunoscută de 110 țări, inclusiv de SUA și de majoritatea statelor membre ale UE. Singurele țări din blocul comunitar care nu au făcut acest lucru sunt Spania, România, Slovacia, Grecia și Cipru.