Legea care interzice avortul în Texas a fost blocată temporar de un judecător

69
Legea care interzice avortul în Texas a fost blocată temporar de un judecător - avorttexas-1633611496.jpg

Articole de la același autor

Un judecător federal din Texas a blocat temporar controversata lege care interzice majoritatea avorturilor în acest stat. Hotărârea poate fi însă contestată.

„Această instanţă nu va permite ca această privare şocantă de un drept atât de important să continue încă o zi”, a scris judecătorul Robert Pitman în hotărârea sa, pe care statul Texas o poate contesta.

Texas-ul nu mai poate aplica temporar legea, susţinută de republicani, conform hotărârii.

Ministrul american al Justiţiei, Merrick Garland, a vorbit, într-un comunicat, despre o victorie pentru femeile din Texas şi pentru statul de drept.

„Vom continua să protejăm drepturile constituţionale de toţi cei care încearcă să le submineze”, a subliniat el, scrie Agerpres.

Legea din Texas interzice avortul după ce se detectează bătăile inimii embrionului, la aproximativ şase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate. Legea nu prevede excepţie în caz de incest sau viol, ci doar în caz de urgenţă medicală.

În urmă cu o lună, Guvernul Statelor Unite a depus plângere împotriva statului Texas, cerând anularea legii care interzice aproape toate avorturile în acest stat conservator.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4494 secunde