Leru-i ler. Ce este, de fapt, lerul și de ce îl găsim atât de des în colinde

În legătură cu etimologia cuvântului există mai multe variante.

Astfel, Miron Costin considerau că LER provine din slavul lel (= zeul Cupidon).

Dimitrie Cantemir, Petru Maior, Gh. Șincai, C. Săulescu sau A. D. Xenopol l-au asociat unei prescurtări a prenumelui Aurelian, potrivit creștinortodox.ro.

Ar. Densușianu consideră că termenul ar deriva din latinul liber = Jupiter Liber ("Jupiter Dăruitorul"), iar B. P. Hasdeu din Lar Dominus, si se intreba: "sa fie Aurelianus sau mai curând Valerianus ?, sa fie el slavicul Lei - Cupidon (Chiac), ori si alt ceva" ?

LER = ALILUIA?

O altă direcție interesantă a exprimat preotul profesor Dimitrie Dan. Potrivit acestuia, LER ar proveni din invocația de origine ebraica, Halleluiah, adaptată în latina Alleluia și in slava Alilughiia. Pe această ultimă filieră ortodoxă termenul ar fi intrat în limba română, după secolul al X-lea.

Teoria a fost susținută și de academicianul Al. Rosetti a reluat ipoteza formulata de Dimitrie Dan si a justificat-o lingvistic a fi cea mai îndreptățită, arătând că ler in limba romana deriva din forma latina alleluia, cu rotacizarea lui -l- intervocalic, fenomen fonetic petrecut in epoca daco-romana.