Liderii finanţelor din G7 promit o monitorizare mai atentă a tranzacţiilor Rusiei

119
Liderii finanţelor din G7 promit o monitorizare mai atentă a tranzacţiilor Rusiei - 1-1684052919.jpg

Articole de la același autor

Miniştrii de finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G7 au încheiat, sâmbătă, o reuniune de trei zile în oraşul japonez Niigata cu un comunicat în care se angajează să monitorizeze mai îndeaproape tranzacţiile internaţionale ale Rusiei şi condamnă invazia forţelor ruse în Ucraina, transmite agenţia Reuters. Documentul nu menţionează blocajul legat de plafonul de îndatorare al Statelor Unite.

Secretara trezoreriei americane, Janet Yellen, a declarat că urmează să se discute, în perioada următoare, cu şefii unor bănci de pe Wall Street posibilitatea ca Washingtonul să intre în incapacitate de plată pentru prima oară din 1789.

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a avertizat că „dificultăţile din cea mai mare economie a lumii ar fi negative pentru toţi, iar repercusiunile ar fi grave dacă nu se rezolvă”.

Comunicatul afirmă că decidenţii politici se vor ocupa de „lipsurile de date, supraveghere şi reglementare din sistemul bancar”, însă şi-au reiterat aprecierea că sistemul bancar internaţional este „rezistent” datorită reformelor în materie de reglementări după criza financiară mondială din 2008. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3479 secunde