Liderii lumii, un ultim omagiu

126

Articole recomandate

Lideri ai lumii i-au adus, sâmbătă, un omagiu lui Fidel Castro, liderul revoluționar cubanez care a construit un stat comunist în imediata apropiere a Statelor Unite ale Americii, decesul său stârnind însă și amintirea "deziluziilor" pe care le-a provocat în îndelungata sa carieră, notează AFP și Reuters.

"Acest om de stat emerit este pe bună dreptate considerat simbolul unei epoci din istoria modernă a lumii", a afirmat președintele rus Vladimir Putin într-un mesaj adresat actualului președinte cubanez Raul Castro, menționând că Fidel Castro "era un prieten sincer și de încredere al Rusiei".

Fidel Castro a "întrupat revoluția cubaneză, în speranțele pe care le-a deșteptat, apoi în deziluziile pe care le-a provocat", a subliniat și șeful statului francez, François Hollande, la câteva ore după anunțul decesului liderului cubanez. "Actor al Războiului Rece (...), el a reprezentat pentru cubanezi mândria respingerii dominației străine", a adăugat Hollande în comunicatul Palatului Elysee.

La rândul său, șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a vorbit despre "statura istorică" a lui Castro, subliniind impactul acestuia pentru Cuba și "marea influență" în regiune.

"Fidel a rezistat și și-a întărit țara în cursul celei mai dure blocade americane, când exista o presiune monumentală asupra lui, și a putut (...) să-și conducă țara pe calea dezvoltării independente", a afirmat ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, citat de agenția Interfax.

La rândul său, președintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a lansat, sâmbătă, un apel la "continuarea moștenirii" părintelui revoluției cubaneze, amintind relația strânsă care unește cele două țări. "Toți revoluționarii din lume trebuie să-i ducem mai departe moștenirea și steagul de independență, de socialism, de patrie umană", a scris Maduro pe Twitter.

"O pagină importantă a istoriei politice mondiale se întoarce, punând capăt definitiv Războiului Rece care a divizat atât popoarele în secolul trecut", a reacționat premierul belgian Charles Michel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5508 secunde