Liderul nord-coreean este gata să reia negocierile

135
Liderul nord-coreean este gata să reia negocierile - liderulnord-1565541726.jpg

Articole recomandate

Președintele american Donald Trump a declarat, ieri, că liderul nord-coreean Kim Jong Un este gata să reia negocierile privind programul de înarmare nucleară și cu rachete, imediat ce se vor încheia manevrele militare comune ale Statelor Unite și Coreei de Sud, transmite Reuters.


Coreea de Nord a lansat, sâmbătă, două rachete, aparent cu rază scurtă de acțiune, și sunt de așteptat și alte lansări, a anunțat statul-major interarme de la Seul. Lansarea a avut loc cu numai câteva ore după ce Trump a vorbit despre o scrisoare "foarte frumoasă" pe care a primit-o de la Kim.


Sâmbătă, președintele a dezvăluit pe Twitter că liderul de la Phenian a condamnat exercițiile militare americano-sud-coreene "ridicole și costisitoare", declarându-se totodată dispus să reia negocierile cu Washingtonul imediat ce se vor încheia manevrele respective. Potrivit lui Trump, Kim l-a asigurat că Coreea de Nord va sista tot atunci și testarea rachetelor.
După întâlnirea lui Trump cu Kim din 30 iunie, Coreea de Nord a efectuat mai multe teste cu rachete. Liderul de la Casa Albă a minimalizat evenimentele. "Repet: nu au avut loc teste nucleare. Toate testele au fost cu rachete cu rază scurtă. Niciun test cu rachete balistice. Nicio rachetă cu rază lungă", a insistat el vineri, în fața reporterilor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3978 secunde