Lumea își ține răsuflarea! Kim Jong-un pregătește un mare anunț

190
Lumea își ține răsuflarea! Kim Jong-un pregătește un mare anunț - kimjong73981300-1571214166.jpg
Asistenții liderului nord-coreean Kim Jong-un sunt convinși că acesta pregătește o ''mare operațiune'', potrivit media de stat din Coreea de Nord, care arată imagini în care Kim urcă pe muntele sacru Paektu călare pe un cal alb, relatează miercuri agenția Reuters, citată de Agerpres.


Kim Jong Un este văzut în fotografiile difuzate de agenția de presă de stat KCNA cum călărește singur pe un cal alb pe pajiștile și pădurile înzăpezite de pe Muntele Paektu, leagănul spiritual al "dinastiei" Kim.

"Marșul său călare pe Muntele Paektu este un eveniment de mare importanță în istoria revoluției coreene", precizează KCNA, adăugând că "toți oficialii care au fost martorii momentelor sale de cugetare pe vârful muntelui plâng de emoție și bucurie din convingerea că va urma o mare operațiune care va ului lumea și va marca un pas înainte în revoluția coreeană".

Nu este clar despre ce fel de operațiune ar putea fi vorba, dar Kim a vizitat frecvent muntele sacru în preajma unor acțiuni politice importante, notează Reuters.

Potrivit analiștilor, mediatizarea noii sale excursii pe muntele Paektu urmărește să scoată în evidență faptul că Phenianul rezistă sancțiunilor internaționale și presiunilor legate de programele sale nuclear și balistic.

"Este o declarație de sfidare" și un "început de stabilire a așteptărilor pentru politica anului 2020", în opinia lui Joshua Pollack, expert în Coreea de Nord la Institutul de studii internaționale Middlebury din California.

Kim a mai vizitat muntele Paektu la finele lui 2017, după lansarea celei mai mari rachete balistice intercontinentale nord-coreene și cu câteva săptămâni înainte de discursul de Anul nou în care a dat undă verde apropierii de Coreea de Sud. Anul trecut, Kim l-a dus și pe președintele sud-coreean Moon Jae-in pe vârful muntelui, în marja summitului lor istoric.

Totuși, ulterior relațiile bilaterale s-au mai răcit, iar Kim Jong Un a indicat că, dacă SUA nu renunță până la sfârșitul anului la poziția dură pe care se situează în negocierile de denuclearizare, Coreea de Nord va merge pe un alt drum, nespecificat.

Unii experți sunt de părere că în mare parte retorica din știrea difuzată de KCNA se referă la economie și bănuiesc că în scurt timp Coreea de Nord ar putea efectua un test spațial, ceea ce ar fi o demonstrație a forței sale economice și tehnologice cu un caracter mai puțin provocator decât un test de rachetă balistică intercontinentală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3775 secunde