Manevre aeronavale americano-japoneze, pe fondul tensiunilor legate de Coreea de Nord

132
Manevre aeronavale  americano-japoneze, pe fondul tensiunilor legate de Coreea de Nord - manevre-1510849174.jpg

Articole recomandate

Importante manevre aeronavale americano-nipone au început, ieri, în apropiere de insula japoneză Okinawa (sud-vestul arhipelagului), a anunțat US Navy. Sunt exerciții bilaterale anuale, dar care au loc în acest an într-un climat extrem de tensionat cu Coreea de Nord, relatează AFP.

La aplicații, care vor dura 10 zile, participă 14.000 de militari americani, portavionul USS Ronald Reagan, precum și distrugătoarele de rachete USS Stethem, USS Chafee și USS Mustin, conform unui comunicat US Navy.

Coreea de Nord, care a reînviat tensiunile regionale prin efectuarea unui al șaselea test nuclear și a mai multor teste cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune în ultimele luni, condamnă cu regularitate aceste manevre militare, percepându-le ca pe o amenințare la adresa securității sale și, uneori, răspunde prin exerciții militare.

Manevrele anuale americano-nipone sunt destinate să "sporească capacitatea defensivă și interoperabilitatea forțelor japoneze și americane prin antrenamente de operațiuni aeriene și navale", indică marina americană. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1887 secunde