Marte se transformă într-o groapă de gunoi a oamenilor? Imaginile surprinse de roverul Perseverance

85
Marte se transformă într-o groapă de gunoi a oamenilor? Imaginile surprinse de roverul Perseverance - martegunoaie-1655991269.jpg

Articole de la același autor

În timp ce căuta semne de viață pe suprafața prăfuită și stâncoasă a craterului Jezero de pe Marte, roverul Perseverance de la NASA a făcut o descoperire neașteptată: gunoaie provenite de la oameni.
 

Echipa care se ocupă de roverul Perseverance a anunțat pe Twitter că a observat ceea ce părea a fi o bucată din pătura termică folosită pentru a proteja roverul de temperaturile extreme pe care le-a experimentat în timpul aterizării.

„A fost o surpriză să găsim asta aici, având în vedere că etapa de coborâre a robotului a avut loc la aproximativ 2 km distanță”, a scris echipa. „Această bucată a aterizat aici după coborâre, sau a fost adusă de vânt?”


Aceasta nu este singura bucată de gunoi descoperită pe Marte. În aprilie, elicopterul Ingenuity a surprins o imagine a gunoaielor spațiale create de om - trenul de aterizare care a ajutat atât elicopterul, cât și roverul Perseverance să ajungă pe Marte.

„Perseverance a avut cea mai bine documentată aterizare pe Marte din istorie, cu camere care au surprins tot procesul”, a spus Ian Clark, un fost inginer de sisteme Perseverance, care conduce acum operațiunea de transportare a mostrelor de pe Marte pe Pământ la JPL din California de Sud, citat de bussinesinsider.com. „Aceste imagini fie dovedesc încă o dată faptul că sistemele noastre au funcționat așa cum credem noi că funcționează, fie oferă noi informații de inginerie pe care le putem folosi. Și chiar dacă nu, imaginile sunt fenomenale”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.198 secunde