Maşinile cu volan pe dreapta, interzise în România. Proiectul, adoptat de senatori, merge la Camera Deputaţilor

240
Maşinile cu volan pe dreapta, interzise în România. Proiectul, adoptat de senatori, merge la Camera Deputaţilor - masina-1646402718.jpg

Articole de la același autor

Senatorii au adoptat proiectul care interzice circulaţia pe drumurile din România a maşinilor cu volan pe dreapta, iar acesta va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.


Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat ieri de Senatul României, maşinile cu volan pe dreapta, înmatriculate deja în România, ar putea fi interzise dacă şi deputaţii vor adopta proiectul, iar preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea.

Potrivit Antena3.ro proiectul, ce are drept scop îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România, vizează limitarea circulaţiei maşinilor înmatriculate, ce au volanul pe partea dreaptă.

Mai exact, legea va interzice "circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului"


Proiectul pevede amenzi din clasa a III-a de sancţiuni, de la şase la opt puncte de amendă, respectiv sancţiuni între 870 şi 1.160 de lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.998 secunde