Matteo Politi, falsul estetician cu opt clase, condamnat la trei ani şi zece luni închisoare cu executare

416
Matteo Politi, falsul estetician cu opt clase, condamnat la trei ani şi zece luni închisoare cu executare - matteo-1669736749.jpg

Articole de la același autor

Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare. Italianul este acuzat că a operat 28 de persoane în mai multe clinici private, deşi nu avea dreptul să exercite profesia de doctor pe teritoriul României.


Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Matteo Politi a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual.

De asemenea, el a fost obligat de instanţă să plătească daune morale şi materiale către mai multe părţi civile, sumele fiind cuprinse între 1.000 de lei şi 11.800 de euro.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, însă a fost prins în februarie 2019, într-un tren aflat în vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.

"În perioada martie 2018 - 7.12.2018, inculpatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului Bucureşti. În perioada martie 2018 - 07.12.2018, inculpatul a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals şi a efectuat asupra acestora acte specifice calităţii de chirurg plastician-estetician, obţinând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.Citește mai departe


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3138 secunde