Mesajul cutremurător al unui polițist de la Rutieră după un accident în care au murit un tată și fiul lui

240
Mesajul cutremurător al unui polițist de la Rutieră după un accident în care au murit un tată și fiul lui - fiu-1670605899.jpg
Azi, un tată și fiul lui și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere, iar un polițist la Rutieră a tras un semnal de alarmă, potrivit Gândul


Robert Popa, un polițist de la Rutieră, a transmis un mesaj pentru șoferii care conduc inconștient pe șosele.


„Îmi asum toate înjurăturile primite atunci când suspend un permis”

„Dacă nu v-ați dat seama ce se află sub acele două folii izoterme de culoare galbenă, întinși pe asfaltul ud, în fața mașinii de la SMURD, vă zic eu: un tată și fiul său!”, a scris acesta pe internet.

„Atunci când îi mai înjurați pe polițiștii rutieri care sunt la datorie și îi sancționează pe cei care depășesc neregulamentar sau merg cu viteză peste limita legală, să vă amintiți această fotografie.

Dacă nu v-ați dat seama ce se află sub acele două folii izoterme de culoare galbenă, întinși pe asfaltul ud, în fața mașinii de la SMURD, vă zic eu: un tată și fiul său!

Atunci când ne grăbim nu realizăm faptul că acea depășire neregulamentară care ne poate scurta drumul cu maxim 5 minute, ne poate scurta de fapt viața!

Îmi asum toate înjurăturile pe care le primesc atunci când suspend un permis, chiar dacă înjurăturile vin doar de la oamenii cu o educație precară.

Îmi permit să afirm asta după 3 ani de poliție rutieră în care am oprit tot felul de indivizi și am concluzionat că omul educat și cinstit întotdeauna își va asuma greșeala și nu se va contraria cu agentul constatator în timp ce “bombardierul” mereu se va contraria, invocând tot felul de scuze și apelând la tot felul de pile, cunoștințe și relații.

Atunci când mai vedeți politiști rutieri și treceți pe lângă ei să nu îi mai considerați “pândari,”, ci să fiți recunoscători că datorită lor ajungeți în singuranță acasă!”, este mesajul Robert Popa, un polițist din Mehedinți.


Pagina a fost generata in 0.2369 secunde