Mitt Romney critică politica pentru Orientul Mijlociu a lui Barack Obama

190
Mitt Romney critică politica pentru Orientul Mijlociu a lui Barack Obama - romney-1349188027.jpg
Mitt Romney a lansat, luni seară, un atac împotriva politicii promovate de președintele american Barack Obama în Orientul Mijlociu, afirmând că SUA sunt pe un drum periculos și pot fi prinse în haosul din regiune, ceea ce reprezintă un risc pentru securitatea țării, informează Reuters. 




Într-un interviu apărut în "Wall Street Journal", candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA a făcut referire la recentele evoluții din Siria, Libia și Egipt, precum și la incertitudinea cu privire la relațiile dintre Israel și Iran, și a cerut adoptarea unei "noi strategii față de Orientul Mijlociu", fără a oferi însă detalii despre planurile propuse.

Criticile aduse de Mitt Romney survin în contextul unui nou val de violențe în regiune și în timp ce oficiali americani au admis că atacarea consulatului american în Libia a fost un atac deliberat al militanților care au legături cu rețeaua teroristă Al-Qaida.

Această declarație precede prima dezbatere prezidențială, programată astăzi, care se așteaptă să se axeze pe probleme legate de politică internă precum redresarea economiei, locurile de muncă și sănătatea.

Totuși, Romney vizează prin aceste critici să obțină capital pe instabilitatea din Orientul Mijlociu după revoltele din țările arabe și care amenință să pună în umbră politica externă a președintelui Barack Obama și succesul politicii de securitate națională a SUA de la uciderea, anul trecut, a liderului Al-Qaida, Osama ben Laden.

În editorialul său, Romney a reluat argumentul că SUA în timpul administrației Obama "par să fie mai degrabă la mila evenimentelor, decât să le influențeze". El a prezentat câteva detalii despre schimbările pe care intenționează să le propună și a apreciat că un nou curs ar însemna "restabilirea credibilității cu Iranul".

v v v

Romney a apreciat, de asemenea, că politica administrației Obama față de Israel este de neînțeles. Strategia prezentată de Romney ar include și folosirea întregului spectru de putere "pentru a încuraja libertatea și oportunitatea pentru cei care au cunoscut prea mult timp numai corupția și oprimarea", a menționat fostul guvernator de Massachusetts. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 03 Octombrie 2012
Stire din Actual : Cine a câștigat alegerile din Georgia
Pagina a fost generata in 1.2546 secunde