Moartea Reginei Elisabeta a II-a. Charles al III-lea îşi începe domnia cu promisiunea de a urma exemplul mamei sale

453
Moartea Reginei Elisabeta a II-a. Charles al III-lea îşi începe domnia cu promisiunea de a urma exemplul mamei sale - descarcare-1662826542.jpeg

Articole de la același autor

Charles al III-lea şi-a început sâmbătă domnia ca rege al Regatului Unit şi al altor paisprezece regate din Commonwealth, după ce a fost proclamat oficial, în cadrul unei ceremonii solemne la Londra, ca succesor al Elisabetei a II-a, care a murit joi la vârsta de 96 de ani, relatează EFE.


În declaraţia sa în faţa unei mari adunări de oficiali, în cadrul unei ceremonii istorice cu tradiţii vechi de secole la Palatul St. James din Londra, regele a spus că în timpul domniei sale va urma ''exemplul'' dat de mama sa, Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, cu 70 de ani pe tron, angajându-se să respecte principiile constituţionale şi să se dedice cu dăruire cetăţenilor, scrie Agerpres. 


La finalul discursului, Charles al III-lea a promis, de asemenea, că va asigura protecţia Bisericii Scoţiei (el fiind şeful Bisericii Anglicane) şi a autorizat distribuirea declaraţiei sale pentru a fi citită în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, precum şi în ţările din Commonwealth. Apoi, în prezenţa reginei consoarte, Camilla, şi a prinţului William de Wales, în calitate de martori, a semnat un document care atestă că a depus jurământul.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Duminică, 11 Septembrie 2022
Stire din Actual : Fraudă on-line de milioane de euro
Pagina a fost generata in 0.4889 secunde