Moscova ameninţă cu un ''răspuns corespunzător'', după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit

480
Moscova ameninţă cu un ''răspuns corespunzător'', după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit - 11-1679421286.jpeg

Articole de la același autor

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia va ''răspunde corespunzător'' dacă Marea Britanie va furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, în timp ce ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că rămân tot mai puţini paşi de făcut înaintea unei potenţiale "coliziuni nucleare" între Rusia şi Occident, aceste reacţii venind după ce un responsabil britanic a declarat că tancurile Challenger 2 care vor fi oferite Ucrainei vor fi dotate inclusiv cu muniţie cu uraniu sărăcit, relatează AFP şi Reuters.

"Astăzi am aflat că Marea Britanie (...) a anunţat nu doar livrarea de tancuri Ucrainei, ci şi de obuze conţinând uraniu sărăcit (...) Dacă acest lucru se întâmplă, Rusia va fi nevoită să răspundă corespunzător", a declarat Putin presei după întrevederea cu omologul său chinez Xi Jinping.

Vorbind luni la Londra, ministrul de stat britanic pentru apărare, Annabel Goldie, a afirmat că unele din obuzele cu care vor fi echipate cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Întrebat marţi despre această declaraţie, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a spus în faţa presei că "încă un pas a fost făcut, şi rămân tot mai puţini paşi". Solicitat să precizeze dacă se referă la apropierea unei "coliziuni nucleare" între Rusia şi Occident, el a confirmat că asta a dorit să spună. "Nu din întâmplare am spus despre paşi. Sunt din ce în ce mai puţini", a atenţionat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5269 secunde