Moscova se opune apelurilor pentru demisia lui Assad

336
Moscova se opune apelurilor privind demisia președintelui sirian Bashar al-Assad formulate de Uniunea Europeană și de Statele Unite, a declarat o sursă din Ministerul rus de Externe, potrivit NewsIn.

"Nu susținem aceste apeluri (de demisie - n.r.) și considerăm că în prezent este necesar să dăm timp regimului președintelui Assad să implementeze toate reformele anunțate", a precizat oficialul.

Presiunea internațională crește asupra președintelui sirian, Bashar al-Assad, după ce președintele american și liderii UE i-au cerut, joi, să demisioneze, iar o misiune a ONU a anunțat că folosirea forței împotriva protestatarilor sirieni poate fi încadrată la crime împotriva umanității.

Forțele siriene ar fi deschis focul asupra demonstranților pașnici în întreaga țară, adesea de la distanță mică și fără avertisment, omorând cel puțin 1.900 de civili, inclusiv copii.

Potrivit autorităților siriene acest bilanț include și membri ai poliției și securității.

Activiștii au spus că armata siriană a continuat joi înăbușirea protestelor în câteva orașe, în ciuda faptului că Assad a anunțat că operațiunea armatei și a poliției împotriva protestatarilor a încetat. Grupul de apărare a drepturilor omului Avaaz susține că joi au fost noi atacuri asupra civililor în Latakia, în jurul orei locale 14.00, forțele regimului susținând că vor să anihileze "grupări teroriste" din tabăra palestiniană al-Ramel.

La Deir ez-Zor armata a făcut o serie de arestări, sprijinită de forțele de securitate, mai spus activiștii.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2802 secunde