Premierul rus Dmitri Medvedev:

"Moscova vrea să recupereze oportunitățile ratate în relațiile cu Republica Moldova"

167

Articole recomandate

Premierul Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat, miercuri, că Moscova contează pe recuperarea oportunităților ratate în relațiile cu Chișinăul. Declarația a fost făcută în timpul întrevederii sale cu premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, care se află alături de o importantă delegație guvernamentală în Rusia, agenția TASS, consultată de Agerpres. 


"Pe parcursul ultimilor ani, s-au ratat multe oportunități. Vă spun sincer, nu sunt convins că acest lucru a fost în favoarea țării voastre, că v-a adus anumite oportunități suplimentare. Dimpotrivă, mai degrabă acești ani au fost irosiți. Sper că acum putem recupera oportunitățile ratate", a declarat Dmitri Medvedev. 


De asemenea, premierul rus și-a exprimat speranța că vizita delegației guvernamentale de la Chișinău va îmbunătăți relațiile între Rusia și Republica Moldova, prin impulsionarea cooperării în domeniile economice și investiționale, precum și în probleme umanitare. 


Medevedev a subliniat că aceasta este prima vizită a unui premier al Republicii Moldova în Federația Rusă după șapte ani. 
La rândul său, potrivit TASS, Ion Chicu a declarat că vizita este legată nu doar de lipsa îndelungată a unui dialog și de numărul mare de probleme adunate, ci și de apropierea popoarelor celor două țări și de relațiile "tradițional prietenoase". Potrivit lui Chicu, Rusia și Republica Moldova au viziuni comune în domenii ce țin de investiții și de politică socială. 


Vicepremierul rus Dmitri Kozak a anunțat, în urma întâlnirii pe care a avut-o, la rândul său, cu delegația guvernamentală de la Chișinău, că Rusia va reveni la discuțiile despre reglementarea transnistreană după ce noul guvern al Republicii Moldova va deveni stabil. 


"Este nevoie de stabilitate politică. Atunci când acest guvern va avea o astfel de stabilitate și de convingere politică în viitor, este destul de posibil să revenim la discutarea unei probleme atât de complicate, delicate și învechite precum reglementarea din Transnistria", a spus Kozak. 


Referitor la informațiile apărute în presa de peste Prut, conform cărora Chișinăul intenționa să-i ceară Rusiei un împrumut de 300 de milioane de dolari pentru proiecte de infrastructură, în special pentru drumuri, Kozak a confirmat o astfel de cerere, dar a subliniat că în patru zile noul guvern nu poate obține un acord pentru acordarea unui astfel de credit și că Moscova dorește să primească propuneri detaliate și garanții pentru restituirea unui astfel de credit. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2094 secunde