NATO avertizează Moscova şi Minsk să nu-i mai ameninţe aliaţii

Luni, 07 Iunie 2021, 00:00
192
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat Rusia şi Belarus să nu-i mai amenințe aliații. Potrivit acestuia, organizația nord-atlantică „este o alianță defensivă” pregătită să apere oricând, orice aliat de acțiunile venite din partea Minskului şi a Moscovei.



NATO este serios îngrijorată de cooperarea mai strânsă dintre Moscova şi Minsk din ultimele luni.

„Am învăţat din trecut că Rusia a încălcat masiv integritatea teritorială a unor state precum Ucraina, Georgia şi Republica Moldova”, a spus Jens Stoltenberg. Lituania, Letonia şi Polonia, toate membre ale NATO, au frontiere comune cu Belarus.

„Suntem desigur pregătiţi, în caz de urgenţă, să protejăm şi să apărăm orice aliat împotriva oricărui tip de ameninţare venită din partea Minskului şi Moscovei. Suntem vigilenţi şi urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Belarus, care devine tot mai dependent de Rusia”, a mai spus secretarul general al NATO.

NATO trebuie să păstreze dialogul cu Rusia

În urmă cu două săptămâni, preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obligat o cursă comercială operată de compania Ryanair între două capitale ale Uniunii Europene - Atena şi Vilnius - să aterizeze de urgenţă la Minsk. Jurnalistul disident Roman Protasevici şi iubita lui, Sofia Sapega, pasageri la bordul acelei curse, au fost arestaţi. În acest sens, Consiliul UE a interzis accesul avioanelor din Belarus în spaţiul aerian comunitar şi escalele în aeroporturi europene. În contextul în care UE a răspuns la acest incident cu sancţiuni împotriva Belarusului, preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit pe Lukaşenko pentru discuţii şi a declarat că Moscova va susţine Minskul cu credite în valoare de 500 de milioane de dolari. Totodată, Putin şi-a reafirmat sprijinul pentru Lukaşenko, în confruntarea acestuia cu Occidentul. Stoltenberg a mai declarat că situaţia din Belarus va fi discutată la summitul NATO care va avea loc la Bruxelles în 14 iunie, la care va participa şi preşedintele american Joe Biden. Secretarul general al NATO a spus că recent anvergura programului „Parteneriatul pentru Pace“ (PFP) cu Belarus a fost redusă semnificativ şi că va continua să fie revizuită. Totodată, NATO a adoptat o abordare cu două componente faţă de Rusia, care constă din descurajare şi dialog. „NATO trebuie să menţină dialogul cu vecina noastră Rusia despre controlul armamentelor şi provocările politice, îndeosebi în perioade dificile”, a precizat secretarul general al NATO. 



Pagina a fost generata in 0.3851 secunde