Navă comercială, scufundată de tiruri de rachete rusești, în Marea Neagră

155
Navă comercială, scufundată de tiruri de rachete rusești, în Marea Neagră - 459646-1647518465.jpg
O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete rusești în Marea Neagră, iar alte două vase sunt avariate, a anunţat şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz. Echipajele navelor sunt în siguranţă, a precizat acesta.

Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să 'iasă din Marea Neagră', a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze.

Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi cei aproximativ 150 de membri ai echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.

Panama susţine că are cele mai multe nave înregistrate sub pavilionul său, aproximativ 8.000, reprezentând 17% din flota mondială a marinei comerciale, mai scrie AFP, citată de Agerpres. Pe 25 februarie, după un prim atac contra unui vas sub pavilion panamez, autorităţile din ţara central-americană au cerut evitarea navigării în apele ucrainene şi ruse din Marea Neagră şi Marea Azov.


Echipajele navelor sunt în siguranţă! 




foto: bursa.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9537 secunde