Ne vom bucura de plajele europene pe sistem de rezervare! Sistemul prinde contur în Spania

1297
Ne vom bucura de plajele europene pe sistem de rezervare! Sistemul prinde contur în Spania - 1-1589111124.jpg

Articole recomandate

Din cauza epidemiei de coronavirus, proprietarii de plaje s-ar putea vedea nevoiți să introducă un sistem de rezervări. Un primar din Spania se gândește deja la această posibilitate, deoarece distanțarea socială a impus reducerea numărului de șezlonguri, informează digi24.ro.


Turiștii ar putea intra pe plajă doar pe bază de rezervare, din timp, a unui loc pe nisip. În Spania, acest sistem prinde deja contur. Cei care își doresc să facă o baie în mare sau să stea câteva ore la soare, vor avea la dispoziție o aplicație pentru a-și rezerva un șezlong. Își pot alege locul unde să stea pe plajă, mai aproape sau mai departe de apă, la fel cum se procedează la alegerea unui loc în avion sau la cinema.


"Această vară va fi diferită. Va fi mai mult spațiu între tine și colegul de plajă. O să fie ca o plajă business class", a declarat pentru CNN primarul stațiunii Canet d'en Berenguer. Anul trecut, pe plaja din această localitate, încăpeau 10.000 de oameni, anul acesta va fi loc doar pentru 5.000. Nisipul este deja împărțit în sectoare, delimitate cu plase, iar turiștii vor putea rezerva un loc dimineața sau seara, dar nu pentru toată ziua.


Același sistem ar putea fi aplicat și de Grecia, care a început deja pregătirile pentru sezonul estival, mult întârziat de epidemia de coronavirus. Oficialii de la Atena speră să poată deschide plajele de pe 1 iulie, iar proprietarii au început deja pregătirile. În Santorini, pe nisip au fost instalate mai multe cabine din plexiglas. Ele adăpostesc două șezlonguri, o umbrelă și vor fi dotate cu dispozitive cu gel dezinfectant.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.763 secunde