Negociatorii gherilei ELN, aflaţi de patru ani în Cuba, se întorc în Columbia

181
Negociatorii gherilei ELN, aflaţi de patru ani în Cuba, se întorc în Columbia - negociatorivenezuela-1664803342.jpg

Articole de la același autor

Delegaţia pentru dialog a gherilei columbiene ELN (Armata de Eliberare Naţională), care se afla de patru ani în Cuba după întreruperea convorbirilor cu guvernul de la Bogota, a informat că revine în Columbia, în cadrul noilor negocieri de pace promise de preşedintele columbian Gustavo Petro, a anunţat duminică ministrul de Externe cubanez, citat de France Presse.

„Delegaţia de pace a ELN a părăsit teritoriul cubanez duminică, 2 octombrie”, a anunţat ministrul cubanez Bruno Rodriguez Parrilla pe Twitter.

„Venezuela salută executarea protocoalelor convenite între guvernul Republicii Columbia şi Armata de Eliberare Naţională pentru revenirea în siguranţă şi garantată a delegaţiei de pace rămase în Cuba”, a afirmat la rândul său pe Twitter vicepreşedinta venezueleană Delcy Rodriguez.

AFP nu a putut stabili imediat locul unde se afla delegaţia, în contextul în care era în plan să tranziteze Venezuela.

Postul de radio columbian Radio Caracol a difuzat duminică o fotografie a delegaţiei pe o pistă în faţa unui avion al companiei aeriene venezuelene Conviasa, indicând că unul dintre liderii mişcării, Pablo Beltran, făcea parte din grup. De inspiraţie guevaristă, ELN este ultima gherilă încă activă în Columbia, după ce Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au semnat un acord de pace în 2016.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7065 secunde