Negociatorul-șef ucrainean speră în deschiderea unui coridor umanitar în Harkov

87
Negociatorul-șef ucrainean speră în deschiderea unui coridor umanitar în Harkov - negociator-1646583039.jpg

Articole de la același autor

Şeful delegaţiei ucrainene la discuţiile cu Rusia, David Arahamia, şi-a exprimat speranţa că un coridor umanitar în oraşul Harkov din estul Ucrainei ar putea fi deschis. Încercările de sâmbătă de a deschide coridoare umanitare pentru evacuarea civililor din orașele Variupol și Volnovaha au eșuat, după ce acordul de încetare a focului nu a fost respectat.

„Să dea Domnul să existe un coridor”, a scris el pe Facebook, răspunzând comentariului unei femei care i-a cerut să ajungă la un acord de încetare a focului cu Rusia, potrivit dpa. Femeia era din Harkov şi a spus că a trăit 10 zile de iad.

Potrivit lui David Arahamia, o a treia rundă de negocieri va avea loc luni.

Reprezentaţi ai Ucrainei şi Rusiei s-au întâlnit ultima oară în vestul Belarusului joi, pentru o a doua rundă de convorbiri, şi au căzut de acord să înfiinţeze coridoare umanitare. Între timp, în Lugansk, separatişti din autoproclamata republică populară (LNR) au declarat că armata ucraineană a bombardat patru aşezări de opt ori în ultimele 24 de ore.

Informaţia a fost difuzată de agenţia oficială de presă rusă TASS, care a citat sâmbătă seara reprezentanţi ai LNR. Cel puţin doi civili au fost răniţi în bombardamente şi 23 de case, o conductă de gaz şi o linie de înaltă tensiune au fost afectate.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.411 secunde