Netanyahu a ordonat armatei israeliene să pregătească o ofensivă la Rafah

704
Netanyahu a ordonat armatei israeliene să pregătească o ofensivă la Rafah - 1-1707381745.jpg
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că a ordonat armatei să pregătească o ofensivă la Rafah, cel mai sudic oraş din Fâşia Gaza, apreciind că victoria asupra Hamas este o chestiune de luni, relatează agenţia AFP.

Într-un discurs difuzat la televiziune, Netanyahu a estimat că respectarea cerinţelor mişcării islamiste palestiniene nu va duce decât la un alt masacru, în timp ce şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, se află în Israel pentru a discuta cu privire la un armistiţiu.

De câteva zile există temeri cu privire la o ofensivă asupra Rafah, oraş situat la graniţa cu Egiptul şi care găzduieşte în prezent majoritatea populaţiei teritoriului palestinian, care s-a refugiat spre sud din cauza luptelor. Peste 1,3 milioane de persoane strămutate, de cinci ori populaţia iniţială a oraşului, se află la Rafah în condiţii disperate, potrivit ONU.

„Soldaţii noştri eroici luptă în prezent la Khan Younes, principalul bastion al Hamas. Am ordonat forţelor de apărare israeliene să pregătească o operaţiune la Rafah, precum şi în două tabere de refugiaţi, ultimele bastioane ale Hamas”, a explicat Netanyahu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2256 secunde