Netanyahu: Ambasada SUA se va muta la Ierusalim într-un an

Articole recomandate
Calendarul înaintat de premierul israelian diferă drastic de cel lansat de oficiali ai Casei Albe, care au spus că o astfel de mișcare ar dura 3-4 ani, din cauza măsurilor de securitate și a altor solicitări.
Netanyahu a dat aceste declarații jurnaliștilor israelieni la bordul avionului care îl ducea de la Delhi la Gujarat în timpul unei vizite de stat în India, a relatat Times of Israel. Purtătorul de cuvânt al premierului a confirmat afirmațiile acestuia.
"Evaluarea mea încrezătoare este că (ambasada) se va muta mult mai repede decât cred oamenii, într-un an începând de astăzi", a spus Netanyahu, conform Times of Israel.
Președintele american Donald Trump a recunoscut la 6 decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului și a inițiat un proces de mutare a ambasadei americane la Ierusalim.
Israelul a ocupat jumătatea de est a Ierusalimului în 1967, iar ulterior a anexat teritoriul, într-o mișcare nerecunoscută internațional.
Israelul a susținut mereu că Ierusalimul este "capitala sa indivizibilă", în timp ce palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să fie capitala viitorului lor stat.