Niculae Bădălău a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi

197
Niculae Bădălău a fost revocat din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi - nicolae-1670246983.jpg
Comisiile de buget-finanţe au dat aviz pozitiv, cu unanimitate de voturi, raportului cu privire la revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi. În plen, 308 au votat pentru destituirea lui Bădălău, potrivit Realitatea


USR a cerut Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia deţinută la Curtea de Conturi, după reţinerea acestuia de către DNA.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus, luni, către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, o solicitare pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, suspectat de către DNA de dare de mită, deoarece nu a existat o demisie a acestuia.

La dezbaterile din comisii, deputatul USR Claudiu Năsui a subliniat că Nicolae Bădălău a fost propus de PSD pentru această funcţie de la Curtea de Conturi şi de la Autoritatea de audit.

"Domnul acesta avea un salariu de peste 5.000 euro pe lună. Aici pică un mit al statul român că salariile mari cumva previn corupţia. Iată că cu 5.200 euro pe lună de la statul român, cu sporuri, diurnă pentru că făcea şi faimoasa hoţie de a-şi pune domiciliul în alt judeţ pentru a putea lua şi bani de diurnă, avea aceste sume extraordinare şi cu toate acestea salariul acesta extraordinar nu a prevenit corupţia. Aş vrea măcar pentru grupurile care propun oameni, că a propus şi USR şi PNL în diverse instituţii şi noi ne mândrim cu oamenii pe care i-am pus noi în aceste instituţii, să se gândească mai bine în momentul în care fac alegerile acestea pentru că este vorba şi de onoarea României, nu numai de onoarea unui grup politic", a spus Năsui.


Pagina a fost generata in 0.3176 secunde