Nimeni nu mai are încredere în Iran! S-A ÎNTORS după o oră de zbor!

292
Nimeni nu mai are încredere în Iran! S-A ÎNTORS după o oră de zbor! - ddd-1578650110.jpg

Articole recomandate

Un zbor Lufthansa de la Frankfurt la Teheran s-a întors din drum după o oră de zbor, "ca măsură de precauție" și din motive de "securitate" în "spațiul aerian al aeroportului" capitalei iraniene, a anunțat compania germană, relatează AFP. Zborul LH600, care a plecat joi seara s-a întors din drum după aproximativ o oră, "din pură precauție", a anunțat un purtător de cuvânt al companiei aeriene germane

Acest anunț a fost făcut la puțin timp după ce premierul canadian Justin Trudeau a anunțat că aeronava Boeing 737 a companiei aeriene Ukraine International Airlines (UIA) care s-a prăbușit miercuri în apropiere de Teheran a fost doborâtă de o rachetă iraniană, probabil din greșeală.

Aeronava Lufthansa, un Airbus A330, a revenit la Frankfurt în urma unei noi "evaluări a situației în domeniul securității în spațiul aerian din jurul aeroportului de la Teheran", a precizat compania germană. Lufthansa "continuă să evalueze situația la fața locului împreună cu autoritățile naționale și internaționale", iar zborul Lufthansa la Teheran prevăzut vineri a fost "anulat", a anunțat purtătorul de cuvânt.

Lufthansa anunțase miercuri, la fel ca alte companii aeriene, că a renunțat la survolarea Iranului, la câteva ore după atacurile iraniene cu rachetă asupra a două baze în care se află militari americani în Irak.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4611 secunde