O firmă rusească plănuiește să facă un hotel în spațiu

398

Articole recomandate

Rusia s-a gândit să ofere o alternativă celor care s-au săturat să-și petreacă concediul într-o stațiune mereu aglomerată vara. Spațiul ar putea fi câștigat doar... în spațiu, scrie Agerpres.

Rușii au anunțat proiectul unui hotel construit pe orbită, la 217 mile de Pământ, care să poată găzdui șapte turiști, în patru încăperi, cu imense ferestre cu vedere spre Terra.

Chiar și călătoria până acolo ar fi o adevărată aventură - ar dura două zile la bordul unei navete Soyuz, ca să nu mai vorbim de costul vacanței: pentru un sejur de cinci zile, doritorii ar urma să plătească 100.000 lire, iar pentru întregul concediu, 500.000 lire.

Hotelul, care se va numi Commercial Space Station, ar urma să fie inaugurat în 2016 și va fi cu mult mai confortabil decât Stația spațială internațională (SSI), utilizată de astronauții americani și cosmonauții ruși.

În condițiile de imponderabilitate din spațiu, vizitatorii pot alege paturi orizontale sau verticale, iar dușurile vor fi astfel concepute ca apa să nu curgă unde nu trebuie. Turiștii, care vor avea la dispoziție echipe experimentate, vor mânca feluri pregătite pe Pământ și îmbarcate pe navetă, încălzite în cuptorul cu microunde. Încăperile hotelului vor fi dotate cu aparate cu care musafirii se vor bucura de minunate priveliști intergalactice. Ei vor avea la dispoziție ceai cu gheață, apă minerală și sucuri de fructe, consumul de alcool fiind strict interzis. La toalete se va folosi aer, în locul apei pentru evacuare.

Serghei Kostenko, director executiv al firmei Orbital Technologies, care va construi hotelul, spune că interiorul modulului proiectat nu va semăna cu SSI. Un hotel trebuie să fie confortabil în interior și vizitatorii să poată privi Pământul prin hublouri mari. Hotelul este desti-nat oamenilor bogați și celor care lucrează la companii private care vor să cerceteze spațiul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4402 secunde