O navă fantomă a trecut Pacificul, din Japonia în Canada

1933
1
O navă fantomă a trecut Pacificul, din Japonia în Canada - vasfantoma-1332681856.jpg
O navă japoneză de pescuit dusă în larg de tsunamiul din martie 2011 a fost localizată în largul coastei vestice a Canadei, scrie BBC. Nava, cu o lungime de 15 metri, a fost zărită dintr-un avion care survola mările din largul British Columbia. Nava se afla la 275 de kilometri de insulele Haida Gwaii.

La tsunamiul din martie 2011, milioane de tone de resturi de nave și clădiri au ajuns în Oceanul Pacific. Nimeni nu se gândea însă că un obiect atât de mare cum este această navă va traversa pur și simplu Pacificul.

Nimeni nu se află la bordul navei înregistrate în Hokkaido, Japonia. Ministerul Transporturilor din Canada monitorizează vasul. Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au calculat că 25 de milioane de tone de resturi au ajuns în ocean în urma cutremurului urmat de tsunami din martie 2011. Una sau două milioane de tone încă mai plutesc pe suprafața oceanului. Marea masă de resturi va ajunge pe coasta Americii de Nord în martie 2014, spun specialiștii.

Dacă își menține traiectoria și viteza de deplasare, nava fantomă a japonezilor va ajunge în zona de coastă a Canadei în 50 de zile.

La 11 martie 2011, un cutremur de 9 grade pe scara Richter s-a produs în apropierea orașului japonez Sendai. Cutremurul a fost urmat de un tsunami. Circa 20.000 de oameni au murit, mai ales din cauza tsunamiului. Tsunamiul a dus și la producerea accidentului nuclear de la Fukushima.

Comentează știrea

marinarul de serviciu
26 martie 2012
§§§§§§§§

Nu stiu de unde ati cules poza asta cu aceasta nava de pasageri de 100m,dar nu are nimic in comun cu articolul.In continuare va pierdeti crebilitatea.

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Martie 2012
Stire din Actual : Cutremur în Grecia
Pagina a fost generata in 1.1724 secunde