O nouă categorie de mașini cu drept de girofar pe drumurile din România. Camera Deputaților a luat decizia în unanimitate

Articole de la același autor
A murit Nosfe de la Şatra Benz. Artistul avea numai 37 de ani
16 Octombrie 2022
Parlamentarii Camerei Deputaților a adoptat astăzi, cu unanimitate de voturi, o inițiativă depusă în Parlament încă din 2014, care prevede autorizarea unor autovehicule să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, potrivit Antena3
Mașinile aparţinând serviciilor publice Salvamont şi Salvaspeo au fost incluse în categoria celor autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase.
"Mulțumim celor 249 de deputați care au votat astăzi si tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul celor 8 ani acest demers și care au înțeles nu numai necesitatea acestui act normativ ci și anomalia existenta în funcționarea Serviciilor Salvamont.
Prin actul normativ aprobat astăzi, practic, se corelează prevederile legale care nominalizează structurile Salvamont ca servicii de salvare și urgență medicală, coordonate administrativ de către Consiliile județene și locale, iar operațional de Departamentul pentru Situații de Urgență al M.A.I., prevederi prin care acestea pot achiziționa, deține și utiliza legal autospeciale de intervenție și ambulanțe - dotate din fabricație și omologate cu mijloace de semnalizare acustică și luminoasă, cu legislația care nominalizează instituțiile care au dreptul de a utiliza aceste mijloace de semnalizare pentru deplasarea în regim prioritar pe drumurile publice în situații de urgență.

Top articole din Actual
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 27 Noiembrie 2022
Marţi, 22 Noiembrie 2022
Marţi, 22 Noiembrie 2022
Joi, 20 Octombrie 2022
Joi, 15 Septembrie 2022