O tânără de 16 ani cere despăgubiri uriaşe pentru că a fost schimbată la naştere

496
O tânără de 16 ani cere despăgubiri uriaşe pentru că a fost schimbată la naştere - otanarade16ani-1631105064.jpg

Articole de la același autor

O tânără din Spania a cerut despăgubiri în valoare de 3 milioane de euro autorităților sanitare din nordul țării după ce a descoperit că a fost schimbată din greșeală la naștere cu un alt bebeluș, în urmă cu 19 ani, relatează BBC. Guvernul regional a recunoscut faptele, dând vina pe o „eroare umană”.

Ministrul Sănătății din guvernul local Rioja, Sara Alba, a spus că nu este posibil să se afle cine anume a făcut greșeala. Ea a adăugat că ar fi imposibil ca astăzi să se repete așa ceva, deoarece procedurile de identificare a bebelușilor au devenit „sigure și fiabile”. Cazul a fost relatat pentru prima dată de ziarul La Rioja, care a spus că tânăra cere daune de 3 milioane de euro din partea Ministerului regional al Sănătății. Ministerul a oferit însă despăgubiri de doar 215.000 de euro. Cealaltă tânără implicată în schimbul de bebeluși a fost informată despre situație, dar nu a depus plângere, a relatat ziarul El País. Reclamanta, al cărei nume nu a fost făcut public, a fost crescută de o femeie despre care credea că este bunica ei.

Când bunica l-a dat în judecată pe presupusul tată pentru a obține pensie alimentară, în 2017, o instanță a dispus efectuarea unui test ADN. Testul a confirmat că bărbatul nu era tatăl biologic al copilului, iar un test ulterior a arătat că fata nu avea legături genetice nici cu presupusa ei mamă. Când a împlinit 16 ani, fata a cerut ajutorul avocaților, care au presat autoritățile sanitare să investigheze circumstanțele nașterii sale. Ancheta a arătat că exista un singur copil cu care ar fi putut fi schimbată. Acum în vârstă de 19 ani, tânăra așteaptă rezultatul unui test ADN pentru a confirma identitatea părinților ei biologici, în timp ce procurorii investighează cazul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3114 secunde