Operațiune a poliției antiteroriste, la Istanbul! Atacatorul din noaptea de Anul Nou, încă în libertate

322

Articole recomandate

Poliția antiteroristă turcă a desfășurat, în cursul nopții de luni spre marți, o operațiune la Istanbul, în timp ce continuă căutările pentru găsirea autorului atentatului din noaptea de Anul Nou, în care au fost ucise 39 de persoane, transmite DPA, citând presa locală.

Potrivit agenției de presă DPA, poliția a impus blocaje rutiere în timpul operațiunii, la care au luat parte și elicoptere. Nu au fost furnizate informații despre eventuale arestări.

Între timp, autoritățile au difuzat noi imagini în care fața suspectului apare foarte clar, precum și imagini înregistrate cu camerele de supraveghere.

Agenția de presă Anadolu, consultată de Agerpres, a relatat anterior că opt suspecți au fost reținuți în legătură cu atacul din clubul de noapte Reina de pe malul Bosforului. Printre aceștia nu se află și atacatorul, care a reușit să fugă după ce a ucis zeci de persoane.

Organizația jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat, luni, într-un comunicat, responsabilitatea pentru atentat, susținând că acesta a fost întreprins la ordinul liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi.

Autoritățile turce consideră că atacatorul ar putea fi de origine kârgâză sau uzbekă, scrie cotidianul Hurriyet. Conform publicației, atacatorul ar putea avea legături cu celula care a comis triplul atentat sinucigaș din iunie, de pe aeroportul din Istanbul, soldat cu 47 de morți și atribuit SI.

Poarta Brandenburg, iluminată în culorile drapelului turc

Poarta Brandenburg, unul dintre simbolurile Berlinului, a fost iluminată, luni, în culorile drapelului Turciei, în semn de omagiu pentru victimele atacului armat comis în noaptea de Anul Nou în clubul Reina din Istanbul, informează cotidianul turc Hurriyet.

Gestul a fost unul de solidaritate între Berlin și Istanbul, oraș înfrățit cu capitala germană, după o decizie a primarului Berlinului, Michael Muller. Acesta i-a trimis un mesaj de condoleanțe primarului Istanbulului, Kadir Topbaș.

Atacatorul, bun cunoscător al armelor de foc

Potrivit unor elemente preliminare ale anchetei, atacatorul a intrat în Turcia dinspre Siria, țară în care a luptat în numele SI, motiv pentru care pare să fi avut "o bună cunoaștere a armelor de foc", indică Hurriyet.

Un jurnalist apropiat puterii, Abdulkadir Selvi, scrie în cotidianul citat că autorul atacului, antrenat în lupte în zona urbană, a fost "ales în mod special" pentru a comite atacul din clubul Reina.

Presa turcă dezvăluie câteva detalii ale atacului, indicând că autorul fusese antrenat în mânuirea armelor. El a folosit încărcătoare duble pentru a optimiza timpii de reîncărcare și a țintit spre partea de sus a corpurilor victimelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2985 secunde