Opoziția siriană cere ONU suspendarea negocierilor de pace de la Geneva

91
Opoziția siriană cere ONU suspendarea negocierilor de pace de la Geneva - razboi-1460998672.jpg

Articole recomandate

Opoziția siriană a cerut luni ONU 'să facă o pauză' în negocierile de pace de la Geneva, așteptând răspunsuri ale regimului de la Damasc privind tranziția politică și problemele umanitare, a declarat un membru al Înaltului comitet de negocieri (HCN), relatează AFP, citată Agerpres.

'O mică delegație urmează să se întâlnească cu emisarul ONU, Staffan de Mistura, pentru a-i cere să facă o pauză în negocieri până ce regimul își dovedește seriozitatea față de tranziția politică și problemele umanitare', a precizat acest opozant, adăugând că delegația HCN rămâne pentru moment la Geneva.

HCN, din care fac parte principalii reprezentanți ai opoziției și rebeliunii siriene, cere crearea unui organ guvernamental de tranziție fără președintele sirian Bashar al-Assad, la putere de 16 ani. Regimul se declară pregătit să formeze un guvern de coaliție cu opoziția, dar consideră că soarta președintelui Assad nu poate fi negociată.

Coordonatorul opoziției, Riad Hijab, a declarat luni că este 'inacceptabil' să se continue negocierile în timp ce regimul lui Bashar al-Assad continuă să 'bombardeze și să ucidă civili' lansând o ofensivă militară împotriva regiunii Alep, în pofida armistițiului. Un negociator al HCN a precizat, pentru AFP, că opoziția este divizată între cei care înclină pentru suspendarea participării și ceilalți care insistă pentru rămânerea la Geneva.

După o primă rundă de discuții infructoase în martie, o nouă sesiune, calificată drept "crucială" de către de Mistura, a început miercurea trecută la Palatul Națiunilor, sediul ONU. La ieșirea dintr-o a doua întrevedere, luni dimineață, șeful delegației regimului de la Damasc, Bachar al-Jaafari, a evocat "noi idei", fără a face alte precizări.

Acordul de încetare a ostilităților, impus de Washington și Moscova, se clatină de o săptămână, după ce din 27 februarie a fost în general respectat. Luptele și bombardamentele se intensifică, mai ales în orașul Alep și provincia sa.

Zece grupuri rebele, în principal islamiste, între care Ahrar al-Sham și grupul de orientare salafistă Jaich al-Islam, au anunțat luni că vor pune la cale o ripostă coordonată. 'După o creștere a încălcărilor din partea forțelor regimului, ce vizează în mod special tabere de refugiați și cartiere rezidențiale, anunțăm crearea unui centru de operațiuni comun și începerea unei confruntări (...) pentru a riposta', au subliniat grupurile într-un comunicat, promițând 'un răspuns puternic care va servi ca lecție' regimului sirian.

Lupta anunțată 'vizează nordul provinciei Latakia', unul dintre principalele fief-uri ale lui Bashar al-Assad în vest, a explicat purtătorul de cuvânt al Jaich al-Islam, Islam Allouche. Ofensiva rebelă a început efectiv în această regiune luni, potrivit unei surse rebele din regiune. 'Dorim să recuperăm regiunile controlate de regim în cursul armistițiului, Jabal al-Akrad și Jabal al-Turkmen', din provincia Latakia, a afirmat sursa citată. Luptele s-au concentrat în jurul satului Kinsabba, ultimul fief rebel preluat de regim. Confruntările continuă să facă ravagii pe mai multe fronturi în provincia Alep, împărțită între armată, rebeli, jihadiști și kurzi.

În orașul cu același nume, divizat în două de la începutul anului 2012, opt persoane au fost ucise luni de rachete lansate de rebeli în cartiere deținute de regimul sirian, potrivit televiziunii de stat. Exprimându-și 'puternica preocupare în fața degradării situației în Siria', Parisul, care susține opoziția, a anunțat luni că regimul poartă 'principala responsabilitate a încălcărilor', amintind că Damascul 'împiedică livrarea de alimente și medicamente către sute de mii de persoane'. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3383 secunde