Opoziție record în Norvegia față de aderarea la UE

1129
Opoziție record în Norvegia față de aderarea la UE - norvegia-1312470037.jpg

Articole recomandate

Peste șapte norvegieni din zece, un veritabil record, sunt împotriva aderării țării lor la Uniunea Europeană (UE), ostilitate pusă pe seama crizei datoriei suverane, dar care a scăzut ușor după atacurile de la 22 iulie, indică un sondaj publicat ieri.

Conform sondajului dat publicității de cotidianul Nationen, 71,1% din persoanele intervievate au afirmat că nu doresc aderarea la UE, 18,7% au răspuns "da", în timp ce 10,2% au declarat că sunt încă nehotărâți.

După ce s-au pronunțat de două ori împotriva aderării, în 1972 și 1994, norvegienii, beneficiari ai resurselor naționale de petrol din Marea Nordului, au devenit și mai ostili unei integrări în UE, în condițiile în care zona euro se confruntă cu o criză a datoriei suverane.

Realizat de institutul Sentio înainte și după atacurile de la 22 iulie, sondajul arată o modificare perceptibilă a opiniilor în aceste două perioade.

Chiar înainte de atacurile comise de extremistul Anders Behring Breivik, 73,4% dintre norvegieni se opuneau aderării la UE și 17,1% erau de acord cu aceasta.

Distanța dintre cele două poziții s-a redus după masacru, la 68,8% împotrivă și 20,1% pentru, o evoluție pe care politologul Frank Aarebrot a pus-o pe seama unui val de simpatie pentru partidul laburist al premierului Jens Stoltenberg.

Laburiștii sunt în general proeuropeni, dar au acceptat să lase deoparte chestiunea aderării la UE pentru a nu intra într-o dispută cu partenerii eurosceptici din coaliția guvernamentală, notează AFP.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3638 secunde