OSCE: Negocieri între Kiev, Moscova și rebeli în estul Ucrainei

2252
OSCE: Negocieri între Kiev, Moscova și rebeli în estul Ucrainei - osce-1415205633.jpg

Articole recomandate

Responsabili ucraineni, ruși și reprezentanți ai separatiștilor proruși s-au întâlnit miercuri la Donețk, în estul rebel al Ucrainei, pentru a încerca să salveze un armistițiu fragil în cadrul acestui conflict armat, a anunțat un responsabil al OSCE, citat de AFP.
Întâlnirea, ce s-a desfășurat într-un hotel, nu a dus la obținerea unor progrese tangibile, în condițiile în care 'nivelul de încredere' dintre părți rămâne unul 'foarte scăzut', a declarat pentru presă adjunctul șefului misiunii de observatori OSCE în Ucraina, Alexander Hug, potrivit Agerpres.ro.
Pe de altă parte, el a apreciat drept 'încurajator faptul că părțile adverse discută una cu cealaltă'. În pofida unui armistițiu intrat în vigoare la 5 septembrie în baza acordurilor semnate la Minsk de Kiev și rebeli, 'mai multe focare de dispută persistă de-a lungul liniei de front de circa 480 de kilometri', unde 'arme de toate calibrele continuă să fie utilizate de părți', a remarcat cu regret Hug.
Armistițiul extrem de fragil din estul separatist a condus la o scădere a intensității luptelor, dar bilanțul morților printre militari și civili continuă să crească aproape zilnic. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat marți că țara sa rămâne dedicată planului de pace, dar se pregătește să riposteze unei eventuale ofensive a rebelilor, sprijiniți militar de armata rusă, conform Ucrainei și Occidentului. În ceea ce o privește, Moscova neagă orice implicare în conflict.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3683 secunde