Ostaticul german din Afganistan este "foarte bolnav"

437
1
Talibanii au afirmat, ieri, că ostaticul german despre care susțin fără a fi furnizat dovezi că se află în mâinile lor de aproape o săptămână, este "foarte bolnav" și în majoritatea timpului în stare de "inconștiență", relatează AFP.
"Germanul este foarte bolnav. El suferă de diabet. Este cel mai adesea în stare de inconștiență și trebuie să-l transportăm dintr-un loc în altul pe o targă", a declarat Yussouf Ahmadi, purtătorul de cuvânt al talibanilor.
Presa germană scrisese deja că unul dintre cei doi ostatici germani suferă de diabet.
Ministerul de Interne a refuzat să comenteze întreaga situație. "Nu putem să spunem nimic despre german. Nu putem să spunem dacă efectuăm o operațiune sau dacă negociem. Dar lucrăm la acest caz", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Zemarai Bashary.
Unul dintre afgani a reușit să scape, iar cadavrul celuilalt cetățean german a fost descoperit duminică. Cauzele morții sale nu sunt cunoscute pentru moment.
Autoritățile germane vor efectua o autopsie pentru a vedea dacă germanul a fost executat așa cum afirmă talibanii, a murit din cauza unei crize cardiace sau a fost lovit de gloanțe rătăcite, așa cum cred Kabulul și Berlinul.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4852 secunde