Papa Francisc: "În loc să se oprească, războiul s-a înrăutăţit"

217
Papa Francisc:

Articole de la același autor

Cu ocazia Paştelui ortodox, sărbătorit în această duminică, papa Francisc a cerut încă o dată încetarea luptelor din Ucraina şi oprirea atacurilor comise asupra "unor populaţii epuizate", informează AFP, scrie Agerpres. 


"Ziua de astăzi marchează împlinirea a două luni de la începutul acestui război", pe 24 februarie, a reamintit liderul de la Vatican în rugăciunea lui duminicală, rostită în faţa a mii de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma, unde mulţi dintre ei fluturau drapelul ucrainean.


"În loc să se oprească, războiul s-a înrăutăţit. Este trist că în aceste zile, care sunt cele mai sfinte şi mai solemne pentru creştini, auzim mai mult zgomotul ucigaş al armelor decât pe cel al clopotelor care anunţă învierea lui Hristos", a adăugat papa Francisc, care cere fără încetare instaurarea păcii în Ucraina şi denunţă suferinţele îndurate de populaţiile civile.


"Şi este trist că armele iau tot mai mult locul cuvintelor. Îmi reînnoiesc apelul la un armistiţiu de Paşte, cel mai mic semnal tangibil al unei voinţe de pace. Să se oprească atacurile pentru a alina suferinţele populaţiilor epuizate", a continuat papa Francisc.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6223 secunde