Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează împrumutul de antichităţi în străinătate

209
Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează împrumutul de antichităţi în străinătate - 1-1676363756.jpg

Articole recomandate

Parlamentul grec a adoptat o lege care facilitează expunerea de antichităţi rare în muzee din străinătate, însă arheologii sunt îngrijoraţi de faptul că această reformă ar putea deschide calea pentru „exportul” pe termen lung de obiecte rare, informează agenţia AFP, consultată de Agerpres.

Decizia vine, de asemenea, în contextul în care guvernul grec poartă discuţii cu British Museum cu privire la posibila întoarcere la Atena a Frizelor Parthenonului. Londra afirmă că sculpturile au fost achiziţionate legal, în 1802, de diplomatul britanic Thomas Bruce, al şaptelea conte de Elgin, care le-a vândut apoi către British Museum. Grecia susţine însă că operele de artă au făcut obiectul unui furt atunci când ţara se afla încă sub ocupaţie otomană.

Cotidianul londonez Financial Times a relatat, săptămâna trecută, că faimoasele fresce preistorice din Santorini „au fost menţionate Atenei” ca putând face parte dintr-un schimb de împrumuturi.

Asociaţia arheologilor greci a declarat însă că va încerca să blocheze legea prin acţionarea în instanţă.

„Antichităţi importante ar putea fi trimise în străinătate pentru 50, 100 sau mai mulţi ani”, a declarat asociaţia într-un comunicat.

Ministerul grec al Culturii încearcă de ani de zile să negocieze acorduri pentru repatrierea antichităţilor fără a recurge la acţiuni în justiţie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1745 secunde