Patriarhul Kirill al Rusiei are Covid: și-a anulat toate întâlnirile

63
Patriarhul Kirill al Rusiei are Covid: și-a anulat toate întâlnirile - patriarhulkirilapellacredinciosi-1664534083.jpeg

Articole recomandate

Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse şi important susţinător al preşedintelui Vladimir Putin, se află în izolare, bolnav la pat, după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat serviciul său de presă, potrivit AFP şi Reuters.

În ultimele luni, Kirill a furnizat un sprijin important ofensivei ruse din Ucraina, lansând apeluri la solidaritate pentru a învinge „inamicii” uniunii istorice dintre Rusia şi Ucraina. El a dat asigurări recent că militarii care mor în luptă vor fi „spălaţi de păcate”.

„Toate întâlnirile şi toate deplasările sanctităţii sale Patriarhul Kirill, prevăzute pentru următoarele zile, sunt anulate din cauza COVID”, a indicat Biserica Ortodoxă rusă într-un comunicat, precizând că înaltul cleric în vârstă de 75 de ani a trebuit „să rămână în pat şi să se izoleze”. Starea sănătăţii sale rămâne însă „satisfăcătoare”, potrivit aceleiaşi surse.

Şef al ortodocşilor ruşi începând din 2009, patriarhul Kirill a pus Biserica în slujba preşedintelui Vladimir Putin, pe care l-a calificat un miracol şi cu care împărtăşeşte ambiţia unei Rusii puternice, bazată pe valorile tradiţionale.

El este vizat din vara acestui an de sancţiuni britanice şi canadiene, Ottawa calificându-l drept „agent al dezinformării şi propagandei ruseşti”.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5192 secunde