Pentagonul condamnă Kremlinul pentru refuzul de a exclude folosirea armelor nucleare

69
Pentagonul condamnă Kremlinul pentru refuzul de a exclude folosirea armelor nucleare - pentagonkremlin-1648045172.jpg
Pentagonul a condamnat refuzul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, de a exclude folosirea armelor nucleare în conflictul din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia va folosi arma nucleară doar dacă existența sa ar fi amenințată.

Rusia deține cel mai mare număr de focoase nucleare din lume.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a calificat drept periculoase declarațiile lui Peskov.

„O putere nucleară responsabilă nu ar trebui să se comporte în acest fel”, a declarat John Kirby, potrivit The Guardian.

Totuși, el a precizat că oficialii Pentagonului nu au observat nimic care să ne conducă la concluzia că trebuie să ne schimbăm postura de descurajare strategică.

„Monitorizăm situația cât de bine putem în fiecare zi”, a adăugat Kirby.

Și fostul secretar american al Apărării Leon Panetta a criticat declarația lui Peskov.

„Nu văd cum ar putea fi considerată situația altfel decât periculoasă când Rusia caută o posibilă scuză de a folosi arme nucleare cu încărcătură redusă”, a declarat Panetta pentru CNN.

„Și totul bazat pe premisă falsă că Rusia este cea amenințată. Cred că este cu adevărat îngrijorător că Rusia ia în considerare această posibilitate”, a mai arătat Leon Panetta.



Pagina a fost generata in 0.3327 secunde