Adunarea Generală a ONU

Pentru omenire și pentru planetă - săptămână de nivel înalt, la New York

103
Pentru omenire și pentru planetă - săptămână de nivel înalt, la New York - pentru-1569263610.jpg

Articole recomandate

Reprezentanți la nivel înalt ai statelor membre ale Națiunilor Unite se întâlnesc, săptămâna aceasta, ca în fiecare an în luna septembrie, în cadrul sesiunii Adunării Generale a organizației, la New York, pentru a discuta probleme globale. 


Tema acestei sesiuni a Adunării Generale este "Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația calitativă, acțiune climatică și incluziune". Cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU a început pe 17 septembrie și are o durată de un an, segmentul dezbaterii generale la nivel înalt fiind cel mai important eveniment anual de diplomație multilaterală. 


Dezbaterea generală, care are loc anual la sediul din New York al Națiunilor Unite, se desfășoară în perioada 24-30 septembrie. Vor avea intervenții zeci de șefi de stat sau de guvern, conform agendei publicate pe site-ul ONU. 


În acest an, pe lângă dezbaterea generală, liderii mondiali vor participa și la mai multe întâlniri și reuniuni la nivel înalt vizând stimularea acțiunilor privind schimbările climatice și în favoarea dezvoltării durabile, pentru a asigura tuturor o viață sănătoasă, liniștită și prosperă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4128 secunde