Peste 1.200 de civili au fost uciși în Mariupol, în cele nouă zile de asediu

123
1
Peste 1.200 de civili au fost uciși în Mariupol, în cele nouă zile de asediu - civiliucisi-1646929935.jpg
Peste 1.200 de oameni au murit în cele nouă zile de asediu al trupelor ruse asupra portului strategic Mariupol din sudul Ucrainei, au transmis autorităţile locale.

„Nouă zile. Nouă zile de blocadă a oraşului Mariupol. Nouă zile de bombardament continuu asupra populaţiei civile. Nouă zile, jumătate de milion de oameni trăind fără electricitate, apă, încălzire sau comunicaţii. Nouă zile în care oraşul este rupt de lumea exterioară. Nouă zile - 1.207 civili din Mariupol ucişi. Nouă zile de genocid al populaţiei civile”, a transmis primăria, scrie Agerpres.

„Nu avem cifra exactă, dar cifra provizorie este corectă”, a confirmat preşedinţia ucraineană.

„Nu vom ierta niciodată. Nu vom uita niciodată, rezistăm, noi, locuitorii din Mariupol”, a mai scris primăria în timp ce oraşul este supus unor bombardamente violente din partea armatei ruse care miercuri a lovit printre altele un spital de copii dintr-un complex cuprinzând şi o maternitate.

Rusia a negat că ia în vizor civili în cadrul asaltului asupra Ucrainei.

Orașul-port de la Marea Azov, Mariupol, trece printr-o gravă criză umanitară. Peste 400.000 de oameni sunt ținuți ostatici de către forțele ruse care blochează ajutorul umanitar și evacuarea, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba.



Pagina a fost generata in 0.8786 secunde