Peste 1.500 de copii, omorâți în războiul din Yemen

117
Peste 1.500 de copii, omorâți în războiul din Yemen - 20131015051011-1489434245.jpg

Articole recomandate

Războiul din Yemen a făcut aproape 7.700 de morți, dintre care cel puțin 1.546 de copii, după intervenția acum doi ani a unei coaliții militare sub comandament saudit pentru a susține guvernul în fața rebelilor, au indicat luni agenții ale ONU, citate de AFP.


Între martie 2015 și 10 martie 2017, cel puțin 1.546 de copii au fost uciși și alți 2.450 au fost mutilați în Yemen, a indicat Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).


Organizația a arătat că, în aceeași perioadă, 1.572 de băieți au fost folosiți ca soldați și a identificat 212 atacuri asupra unor școli și 95 asupra unor spitale.


Conflictul din Yemen s-a intensificat după intervenția, în martie 2015, a unei coaliții militare arabe sub comandament saudit pentru a susține forțele loiale președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi în fața rebelilor care au cucerit capitala Sanaa în septembrie 2014.


Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, conflictul a făcut aproape 7.700 de morți și peste 42.550 de răniți, după intervenția coaliției.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5199 secunde