Peste 150 de morţi în două atacuri, în Burkina Faso

Duminică, 06 Iunie 2021, 14:51
183
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se declară „revoltat” după două atacuri comise asupra civililor din Burkina Faso. Într-o regiune din nordul Burkina Faso au avut loc două atacuri, dintre care unul soldat cu cel puţin 138 de morţi, iar un altul cu 14 morţi. Atacurile au atras reacții internaţionale. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este „revoltat” de atacul asupra civililor din Burkina Faso.

„Secretarul general este revoltat de uciderea în dimineaţa acestei zilei a peste 100 de civili, inclusiv şapte copii, în violenţe comise de atacatori neidentificaţi asupra unui sat din provincia Yagha, în regiunea Sahel din Burkina Faso”, a declarat purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric.

Aceste atacuri au fost comise în aşa-numita zonă „a celor trei frontiere” dintre Burkina Faso, Mali şi Niger, vizată în mod regulat de atacuri la adresa civililor şi soldaţilor din partea unor jihadişti suspectaţi de legături cu Al-Qaida şi organizaţia Stat Islamic.

Potrivit unei surse locale, „atacul, care a fost raportat în jurul orei locale 2.00, a vizat mai întâi postul Voluntarilor pentru apărarea Patriei”, auxiliari civili ai armatei, iar atacatorii „au procedat la execuţii”. Solhan este o localitate de mici dimensiuni situată la aproximativ 15 kilometri de Sebba, capitala provinciei Yagha, care a suferit numeroase atacuri atribuite jihadiştilor în ultimii ani.

Forţele armate au lansat la începutul lunii mai o operaţiune pe scară largă în regiunile din nord şi din Sahel. Forțele de securitate se luptă să oprească violenţele, care s-au soldat din 2015 cu moartea a peste 1.400 de persoane şi strămutarea a peste un milion de oameni.

Pagina a fost generata in 0.2527 secunde