Peste 200 de migranți salvați din Marea Mediterană, debarcați în Sicilia

1060
Peste 200 de migranți salvați din Marea Mediterană, debarcați în Sicilia - migrantioceanviking768x434-1619891410.jpg

Articole recomandate

Nava de salvare Ocean Viking a debarcat în portul Augusta din Sicilia 236 de migranţi pe care i-a salvat marţi din mare în largul Libiei, a anunţat sâmbătă ONG-ul SOS Mediterranee, conform AFP. Printre supravieţuitori, de cincisprezece naţionalităţi diferite, îmbarcaţi în două ambarcaţiuni pneumatice, "ceea ce frapează este că sunt mulţi minori, dintre care 114 sunt neînsoţiţi", declara pentru AFP Frederic Penard, director de operaţiuni, în ziua salvării.

Migranţii se aflau atunci în apele internaţionale, la 32 de mile marine (51 km) de coasta Zawiya, un oraş din vestul Libiei, potrivit SOS Mediterranee, un ONG cu sediul în Marsilia, în sudul Franţei. Când au coborât din navă, migranţii au fost supuşi verificărilor de identitate şi au fost nevoiţi să treacă testele de depistare a COVID-19, efectuate de personal medical în echipament de înaltă protecţie, conform imaginilor de la faţa locului. Minorii neînsoţiţi au fost duşi în facilităţi de primire speciale.

Anunţând operaţiunile de debarcare a migranţilor supravieţuitori în Sicilia, SOS Mediterranee a evocat sâmbătă operaţiunea de salvare eşuată cu câteva zile mai devreme, pe 22 aprilie, când echipajul Ocean Viking, barca sa ambulanţă, a sosit prea târziu pentru a ajuta aproximativ 130 de migranţi îmbarcaţi pe o altă barcă de salvare. Estimând că "restabilirea unei flote europene de căutare şi salvare este singura opţiune", SOS Mediterranee subliniază că pe 22 aprilie singurele bărci care au încercat să găsească persoanele aflate în primejdie au fost trei nave comerciale şi Ocean Viking.

Cel puţin 453 de migranţi au murit de la începutul anului încercând să ajungă în Europa prin Marea Mediterană, potrivit cifrelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).


Sursa: Agerpres



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6136 secunde