Politician italian: Am coborât din mașină și i-am aplicat doi pumni de calitate superioară unui român

128
Politician italian: Am coborât din mașină și i-am aplicat doi pumni de calitate superioară unui român - antonyalianodlus6540-1413717833.jpg

Articole recomandate

MAE a reacționat, duminică, față de afirmațiile jignitoare la adresa românilor ale unui politician italian, avocat și consilier municipal, făcute într-o postare pe Facebook, în care povestea cum a agresat un român, italianul fiind acuzat de MAE de "atitudine xenofobă" și extremism.


Un membru al Consiliului municipal al orașului italian Montesilvano (centru), Anthony Aliano, de profesie avocat, se laudă pe Facebook că i-a aplicat "doi pumni de calitate superioară" unui pieton român care îi lovise mașina cu piciorul, răzbunându-se și pentru că ar fi fost tratat rău în România.


"Astăzi (vineri - n.red), în timp ce mergeam spre serviciu, un român cred (așa părea după limbajul vulgar) îmi traversează strada cu un câine mare care îl trăgea înainte cu viteză, iar el, nereușind să se sincronizeze cu trecerea mea, îmi trage un șut puternic în mașină", a scris, pe propria pagină de Facebook, Anthony Aliano, consilier municipal în orașul Montesilvano (regiunea Abruzzo, centrul Italiei), scrie mediafax.ro

"Morala fabulei: am coborât din mașină și i-am aplicat doi pumni de calitate superioară", a precizat consilierul municipal, de profesie avocat. "Și i-am spus: când am fost eu în România cu serviciul (timp de șase luni), m-au tratat rău, deși am fost respectuos. Noi, în Italia, vă permitem să stați pe străzi, să furați, să comiteți violuri, infracțiuni, să prostituați minori.. Dar istoria se va schimba !!! (...) PS. Acum, să spuneți că sunt eu rasist!", a adăugat consilierul, citat de site-ul de știri PrimaDaNoi.it.


"Considerăm inadmisibilă atitudinea exprimată de un politician, reprezentant al administrației locale din Italia, ale cărui afirmații injurioase la adresa unui presupus român denotă o evidenta atitudine xenofobă si prejudecăți grave la adresa cetățenilor românilor în ansamblu, fiind in același timp un îndemn direct la violență. Este inacceptabil ca un oficial al administrației local a unui stat membru UE, prieten și partener, să se exprime, chiar și pe o rețea de socializare, în acest mod denigrator față de alți cetățeni europeni, față de români", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, remis MEDIAFAX.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3584 secunde