Porumbeii din Marea Britanie au devenit inamicii reţelelor de Internet

285
Porumbeii din Marea Britanie au devenit inamicii reţelelor de Internet - porumbeiidinmareabritanieinamici-1630332584.jpg

Articole de la același autor

Un expert în securitate cibernetică din Marea Britanie spune că porumbeii îi perturbă noul serviciu de internet prin satelit furnizat de compania lui Elon Musk, potrivit BBC.

„Merge foarte bine, dar am observat o serie de întreruperi, unele de o secundă, altele mai lungi”, spune profesorul Alan Woodward de la Universitatea din Surrey.

Întreruperile, crede el, ar putea fi provocate de „porumbeii enervanți”, cărora le place să stea pe „farfuriile” antenelor. Pentru că locuiește într-o zonă în care internetul prin fibră optică este inaccesibil, Woodward spune că este încântat să fie unul dintre cei care testează sistemul Starlink. Mica antenă rotundă primește și trimite semnale către sateliții care trec pe deasupra sa și care fac parte dintr-o constelație de 1.700 de sateliți aflați la circa 550 km altitudine. Aceștia au o viteză suficient de mare pentru a orbita Pământul la fiecare aproximativ 90 de minute. Woodward continuă să investigheze cauza principală a problemelor, deși un expert a declarat pentru BBC că „un porumbel așezat pe o antenă Starlink i-ar diminua cu siguranță performanța”.


Porumbeii nu au fost singura problemă, totuși, întrucât săptămâna aceasta, o întrerupere majoră i-a lovit pe utilizatorii serviciului Starlink din întreaga lume. Conexiunea, a spus Woodward, „a dispărut complet”. Serviciul, aflat încă oficial în versiune beta, pare să fi fost oprit de aproximativ o oră pentru mulți utilizatori, iar Starlink nu a putut explica de ce.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5434 secunde