Premierul Liz Truss promite sprijin militar pentru Ucraina

108
Premierul Liz Truss promite sprijin militar pentru Ucraina - trusssprijin-1663693291.jpg

Articole de la același autor

Premierul britanic Liz Truss s-a angajat, ieri, să acorde asistenţă militară Ucrainei în valoare de cel puţin 2,3 miliarde de lire sterline în 2023 pentru a o ajuta să se apere de invazia rusă iniţiată de preşedintele Putin, informează PA Media/dpa.

Premierul a promis că Regatul Unit va egala sau chiar va depăşi sprijinul acordat până acum trupelor inspiratoare ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Truss a făcut anunţul în timp ce se pregătea să zboare la New York, unde va folosi prilejul summitului ONU pentru a obţine susţinere pentru Ucraina în lupta sa împotriva invaziei armatei ruse. Va încerca, de asemenea, să mobilizeze liderii mondiali pentru a pune capăt dependenţei energetice de gazul rusesc.

„Închizând robinetele gazoductului Nord Stream, Putin a trimis milioane de oameni din Europa într-o iarnă mai rece şi mai dificilă”, a spus premierul britanic înainte de a pleca în SUA.

„Prea multe vieţi, în Ucraina, în Europa şi în întreaga lume, sunt manipulate de o dependenţă de energia rusă. Trebuie să colaborăm pentru a-i pune capăt o dată pentru totdeauna”, a declarat premierul britanic.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4381 secunde