Premierul ungar şi liderul extremei drepte austriece fac front comun pentru a diminua puterea Bruxellesului
121

Articole de la același autor
Premierul conservator ungar Viktor Orban şi liderului formaţiunii austriece de extremă dreaptă Partidului Libertăţii care a câştigat în urmă cu o lună alegerile legislative, Herbert Kickl, au semnat, la Viena, o declaraţie comună în care-şi afirmă voinţa de a coopera pentru reformarea Uniunii Europene în sensul diminuării puterii pe care a căpătat-o Comisia Europeană, relatează agenţia EFE.
În aşa-numita „Declaraţie de la Viena”, cei doi s-au felicitat pentru că partidele lor suveraniste au format împreună în Parlamentul European după alegerile europene noul grup „Patrioţi pentru Europa”, în care se regăsesc şi alte partide cu orientare similară, precum Adunarea Naţională din Franţa, Liga din Italia şi Vox din Spania.
Un obiectiv al cooperării între aceste partide, menţionează declaraţia, este „reformarea Uniunii Europene, reforme care nu trebuie să promoveze centralismul şi consolidarea tot mai mult a instituţiilor comunitare, ci dimpotrivă, Bruxellesul trebuie să piardă din influenţa sa politică”.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 23 Octombrie 2024
Marţi, 15 Octombrie 2024
Marţi, 08 Octombrie 2024
Duminică, 06 Octombrie 2024
Vineri, 04 Octombrie 2024
Joi, 03 Octombrie 2024
Marţi, 01 Octombrie 2024
Luni, 30 Septembrie 2024
Vineri, 27 Septembrie 2024
Joi, 26 Septembrie 2024