X
Preşedintele EAU îl numeşte pe fiul său cel mare prinţ moştenitor al emiratului Abu Dhabi
457

Articole de la același autor
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, l-a numit pe fiul său cel mare, şeicul Khaled bin Mohamed bin Zayed Al Nahyan, prinţ moştenitor al Abu Dhabi, cel mai bogat dintre cele şapte emirate ale federaţiei, au anunţat media de stat preluate de agenţia AFP.
Suveranul din Abu Dhabi este în mod tradiţional preşedintele federaţiei, de la fondarea acesteia, în 1971, fapt pentru care noul prinţ moştenitor Khaled bin Mohmaed bin Zayed urmează, în viitor, să devină liderul Emiratelor.
Actualul lor lider, Mohamed bin Zayed, cunoscut şi ca „MBZ”, a fost numit prinţ moştenitor la moartea tatălui său, în noiembrie 2004, dată la care fratele său vitreg, şeicul Khalifa, a devenit preşedintele Emiratelor şi liderul Abu Dhabi.
În urma unui accident vascular cerebral suferit în 2014, şeicul Khalifa şi-a păstrat titlurile oficiale, dar atât emiratul, cât şi federaţia au fost conduse în continuare de facto de „MBZ”, care a devenit în cele din urmă oficial preşedintele EAU şi suveranul Abu Dhabi la moartea şeicului Khalifa, în mai 2022.
„MBZ” şi-a numit mai mulţi dintre fraţi în posturi-cheie. Unul dintre ei, proprietarul clubului de fotbal Manchester City, şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, a fost numit vicepreşedinte al EAU, funcţie pe care o exercită în comun cu suveranul Dubaiului şi cu premierul federaţiei, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 14 Mai 2022
Joi, 01 Decembrie 2022
Luni, 27 Iunie 2022
Joi, 23 Iunie 2022
Luni, 20 Iunie 2022