Preşedintele Zelenski spune că Rusia trebuie constrânsă să participe la negocieri de pace

197
Preşedintele Zelenski spune că Rusia trebuie constrânsă să participe la negocieri de pace - zelenskipace-1667931365.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este vital ca Rusia să fie obligată să participe la discuţii de pace autentice şi a calificat această ţară ca fiind o forţă destabilizatoare într-o serie de probleme, inclusiv schimbările climatice, informează Reuters.

În discursul său video, preşedintele Zelenski a condamnat influenţa destabilizatoare a Rusiei în timp ce lumea se confruntă cu război, crize energetice şi alimentare şi distrugerea relaţiilor internaţionale obişnuite.

Agenda climatică, a opinat preşedintele ucrainean, suferă cu adevărat şi nu poate fi pusă în aşteptare.

„Aşadar, oricine este serios în ceea ce priveşte agenda climatică trebuie să fie serios şi în ceea ce priveşte necesitatea de a opri imediat agresiunea rusă, de a restabili integritatea noastră teritorială şi de a forţa Rusia (să vină) la negocieri de pace autentice”, a declarat liderul de la Kiev.

Un consilier al preşedintelui Zelenski declarase anterior că Ucraina este pregătită pentru discuţii cu un lider rus, dar nu cu preşedintele Vladimir Putin.

Publicaţia americană Washington Post a scris la sfârşitul săptămânii trecute că administraţia Biden încurajează conducerea Ucrainei să dea semnale de deschidere faţă de negocieri cu Moscova.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4579 secunde